Testimoniale

19.09.2020 - Scrisoare de mulțumire – Georgiana Ilașcu

Trimit această scrisoare în semn de mulțumire Secției de Chirurgie și Bloc Operator a Spitalului Municipal Suport Covid, ‘’Sfântul Ierarh Dr. Luca’’, Onești, pentru grija și profesionalismul dovedit în urma internării tatălui meu.

În vremuri atât de tulburi, datoria personalului medical impune sacrificii, acum mai mult ca oricând, motiv pentru care le sunt profund recunoscătoare pentru implicarea desăvârșită, chiar și în urma complicațiilor apărute în cazul tatălui meu. Ceea ce părea o intervenție chirurgicală de rutină pentru tratarea unei infecții intramusculare localizată la coapsa stângă, s-a sfârșit cu un diagnostic crunt și neiertător, pe care nu l-am fi depistat dacă echipa medicală aflată sub îndrumarea domnului Dr. Bandea Dan, în calitate de Medic Șef Secție Chirurgie Generală, nu s-ar fi sesizat și luat atitudine.

Analizele prompte, intervențiile chirurgicale impecabile, tratamentul post operator modern și inovativ, împreună cu serviciile de îngrijire ale pacientului, ne-au ajutat să trecem mai ușor prin această perioadă traumatizantă. Mi-am lăsat încrederea în mâinile acestor oameni, necunoscuți de altfel, care au empatizat cu durerea mea și l-au ajutat pe tatăl meu să iasă din spital pe propriile picioare.

Chiar dacă lupta cu boala este abia la început, fără sprijinul și dedicarea echipei medicale din cadrul Secției de Chirurgie și Bloc Operator a Spitalului Municipal, ‘’Sfântul Ierarh Dr. Luca’’ Onești, nu m-aș fi putut bucura astăzi de momentele petrecute alături de părintele meu.

Vă sunt profund îndatorată!

Mulțumesc!

Cu stimă,

Georgiana Ilașcu

17.04.2017

Prof. Florica Veleşcu – 17 aprilie 2017
Mulţumiri. Respect. Consideraţie…

„A spune mulţumesc înseamnă mai mult decât doar bune maniere. Înseamnă o bună spiritualitate.” – Alfred Painter
Timp de o săptămână (03-10 aprilie 2017), am fost internată la secţia de „Chirurgie aseptică” din cadrul Spitalului Municipal Oneşti (pentru o intervenţie chirurgicală).
Pentru că „Recunoştinţa, e înainte de toate, o datorie către tine” (Nicolae Iorga), voi încerca să mă explic de ce sunt profund recunoscătoare faţă de cei la care ştiinţa şi conştiinţa sunt încălzite de dragostea faţă de oameni.
În ultima vreme, este la modă să-ţi exprimi nemulţumirea faţă de serviciile medicale şi să aduci acuzaţii medicilor şi asistentelor fără să afle totul despre munca lor şi consideră că este simplu ce au de făcut aceştia.
Mă străduiesc să găsesc (pe cât posibil) cuvinte suficient de elocvente pentru a descrie umbletul lor tăcut , prin vieţile noastre.
Principalele calităţi ale acestor persoane, în halate albe sau verzi, sau orice culoare pe care o aleg, sunt: flexibilitatea, toleranţa, receptivitatea şi răbdarea pentru a se înţelege cu toţi colegii şi cadrele medicale.
Mai întâi mă voi referi la domnii doctori, Tiberiu Marin şi Victor Grădinar, două firi diferite care se completează perfect şi formează un tot unitar care mi-a demonstrat că arta medicinii constă în a întreţine şi a amuza pacientul în timp ce boala se vindecă natural. Mulţumiri, respect şi consideraţie pentru aceşti oameni minunaţi!
Medicul îl vindecă pe bolnav, însă asistentul medical îl îngrijeşte. Acest lucru necesită, deobicei, eforturi pentru a-i ridica moralul, empatie pentru a simţi durerea şi zbuciumul sufletesc al pacientului, bunătate, multă răbdare şi dorinţa de a-l ajuta.
Am remarcat aceste calităţi pe tot parcursul şederii mele în spital. În plus, m-a cucerit atitudinea prietenoasă şi zâmbetul cald cu care ne învăluiau când intrau în salon, pentru tratament.
Pentru că am stat la terapie intensivă, sub observaţie, două zile şi nu aveam dureri, am putut urmări activitatea asistentelor şi infirmierelor, cu un ochi critic (defect profesional).
Am descoperit „o paletă” de temperamente, tinereţe, frumuseţe şi graţie care formează un tot unitar în care disciplina şi responsabilitatea sunt cuvinte de ordine.
M-a impresionat modul în care se realizează predarea – primirea schimbului: cele două asistente, respectiv infirmiere, trec pe la patul fiecărui pacient prezentând problemele, medicaţia, etc.
Oare s-a gândit cineva să calculeze câţi kilometri parcurg aceşti oameni, în timpul unei ture, ce eforturi trebuie să facă pentru a efectua aceiaşi normă de lucru atunci când se întâmplă să fie mai puţini colegi, fără să prejudicieze calitatea muncii.
Chiar dacă unele persoane nu sunt de acord cu ceea ce am scris, îmi asum responsabilitate pentru orice reacţie.
Am încercat să picur, în sufletul oamenilor adevăraţi, un strop din dorinţa de a fi mai buni unii cu alţii, de a nu ne adresa critic, fără a analiza corect, în cunoştinţă de cauză, fiecare situaţie şi caz în parte.
Poate ar fi bine să avem mai mare încredere în instituţiile din oraş şi serviciile lor, să nu cheltuim bani în altă parte pentru ceea ce se poate face foarte bine în oraş.
Eu, personal, consider că „nimic nu este mai onorabil decât o inimă recunoscătoare” (Seneca); să ne dăm seama că, în viaţa noastră de zi cu zi nu fericirea ne face recunoscători, ci recunoştinţa ne face fericiţi.
Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi, să ne lumineze calea şi să ne încălzească inimile.
Cu consideraţie şi respect,
profesor pensionar,
 Florica Veleşcu

11.09.2020 Multumesc din suflet dl dr Miron si dlui dr Gradinaru si celorlalte cadre medicale ptr profesionalism

Multumesc din suflet dl dr Miron si dlui dr Gradinaru si celorlalte  cadre medicale ptr profesionalism daruire care dau dovada. Spitalul din Onesti este demn de toata lauda spune o bolnava operata si tratata impecabil….Ma inchin in gata dv .profesionisti de inalta clasa…sa va tina dzeu sanatosi dv si familiile dv sa ne piteti ajuta la nevoie. Ana Micu

28.05.2019

25.09.2015

Ioan Bujor – 25 septembrie 2015
Doresc să aduc mulţumiri şi recunoştinţă echipei de serviciu de la compartimentul “Primiri urgenţe adulţi” de a cărei profesionalism, competenţă şi îngrijire cu dăruire am beneficiat, ca pacient, în seara zilei de 23 septembrie 2015, în jurul orei 21.00.
Este dovada clară că la Oneşti pacienţii beneficiază de servicii medicale de calitate şi probitate profesională.
Apreciere şi respect şi echipei manageriale.
Cu preţuire, primar, ec. Ioan Bujor comuna Dofteana.

SUS